Singura soprană din România a urcat pe scena de la Iași, unde a debutat acum 30 de ani. Este premiată cu Oscarul Della Lirica

×
Codul embed a fost copiat

Singura soprană din România care a deține Oscarul Della Lirica - prestigiosul premiu internațional de Operă - a urcat pe scena de la Iași, unde a debutat în urmă cu 30 de ani.

Elena Moșuc a cântat alături de artiștii noii generații, pentru care Opera a devenit deja a doua casă. Și le-a împărtășit din experiența sa.

Artiștii operei din Iași au avut parte de o surpriză. Elena Moșuc, singura soprană din Romania care a obținut, în 2019, cel mai important trofeu al operei mondiale, a revenit acolo unde și-a început cariera. A ținut cursuri de tehnică vocală și a împărtășit din experiența de peste 30 de ani obținută pe marile scene internaționale.

Există o concurență enormă astăzi, în lume, multe teatre s-au închis, locurile sunt mai limitate. Să se cunoască foarte bine, să își găsească un profesor de canto, un maestro de canto alături de care să lucreze foarte serios”, a spus Elena Moșuc.

Iat-o, în această postură generoasă, de maestră, care, la rândul ei, dăruiește noii generații de cântăreți din experiența și acumulările sale interpretative și tehnice”, a declarat managerul Operei Naționale Iași.

Citește și
Alex Penescu
Pianistul Alex Penescu, rănit în Colectiv, a lansat piesa “Ești lumina mea”, cu soprana Angela Gheorghiu
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sălile de concerte sunt din nou pline, iar multe spectacole se joacă cu casa închisă. Artiștii diversifică repertoriul pentru a veni mereu cu ceva nou când urcă pe scenă.

Sorana cântă în corul Operei ieșene de 7 ani și este unul dintre cei mai bine cotați artiști.

Lumea operei mă inspiră și mă face să mă simt eu și cred că prin cântec putem să arătăm publicului cât de frumoasă este muzica. Cred că asta este menirea unui cântăreț. Acum vâd oamenii mult mai doriți de muzică și frumos, de cultură și asta mă bucură enorm”, a spus Sorana.

Alexandru este bariton și își împarte timpul între scenele din Iași și București. Dar își dorește mai mult, așa că este încântat să afle mai multe de la cei care s-au făcut remarcați pe scenele internaționale.

Mi-aș dori să cânt pe toate scenele lumii. Avem multe de învățat, noi, cei din tânăra generație”, a spus Alexandru.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Soprana Anna Netrebko, cunoscută drept o susţinătoare a lui Vladimir Putin, condamnă războiul din Ucraina
Soprana Anna Netrebko, cunoscută drept o susţinătoare a lui Vladimir Putin, condamnă războiul din Ucraina

Faimoasa soprană rusă Anna Netrebko, cunoscută drept o susţinătoare a preşedintelui Vladimir Putin, a vorbit pe Instagram despre războiul din Ucraina, declarându-se ferm împotriva acestuia, informează site-ul Operawire.com.

Pianistul Alex Penescu, rănit în Colectiv, a lansat piesa “Ești lumina mea”, cu soprana Angela Gheorghiu
Pianistul Alex Penescu, rănit în Colectiv, a lansat piesa “Ești lumina mea”, cu soprana Angela Gheorghiu

Pianistul Alex Penescu a lansat piesa “Ești lumina mea”, în interpretarea inconfundabilă a celebrei artiste de operă Angela Gheorghiu, alături de tenorul Teodor Ilincăi.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.