Și-a ridicat tricoul în timpul unui meci, dar acum trebuie să plătească o sumă uriașă

Model
Instagram/its_juliarose

Trei modele au primit o amendă uriașă, după ce și-au ridicat bluzele, în timpul unui meci de baseball.

Julia Rose, Lauren Summer și Kayla Lauren au ajuns în centrul atenției, după ce și-au ridicat tricourile în timpul unui meci de baseball. Incidentul a avut loc la meciul dintre Houston Astros și Washington Nationals.

Cele trei și-au ridicat tricoul în momentul în și-au dat seama că o cameră este fixată chiar spre ele.

Într-un interviu, Julia Rose a declarat că a primit o amendă de 80.000 de dolari și nu va mai avea dreptul să mai meargă la vreun meci de baseball în viitor, potrivit news.com.au.

”Acesta este unul dintre cele mai răspândite jocuri. Știi mereu unde sunt camerele de filmat. Personal, îmi place mai mult fotbalul, dar acolo este mult mai greu să ajungi în fața camerei, fiind în public”, a povestit Rose.

Citește și
Cosmin Savu, Africa
”România, știi bine” cu Cosmin Savu. Mărturii despre afacerile derulate de români în Africa
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Femeia spune că a recurs la acest gest pentru a-și promova revista și pentru a ajuta femeile care suferă de cancer la sân. 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată noua ”cea mai frumoasă fetiță din lume”. Visează să devină fotbalistă
Cum arată noua ”cea mai frumoasă fetiță din lume”. Visează să devină fotbalistă

O fetiță din Marea Britanie a fost numită noua ”cea mai frumoasă fată din lume”, după ce mama sa a postat mai multe fotografii cu ea pe Instagram

”România, știi bine” cu Cosmin Savu. Mărturii despre afacerile derulate de români în Africa
”România, știi bine” cu Cosmin Savu. Mărturii despre afacerile derulate de români în Africa

Podcast ”România, știi bine”, episodul 19. Africa, atât de aproape! Afacerile românilor în Africa par să urmeze un model îndelung experimentat în țara noastră.

Cum arată tânăra cu ”un job de lux”. Trebuie doar să călătorească pe gratis în jurul lumii
Cum arată tânăra cu ”un job de lux”. Trebuie doar să călătorească pe gratis în jurul lumii

O tânără cunoscută pe Instagram consideră că are ”cea mai bună slujbă”, având în vedere că tot ce trebuie să facă este să călătorească în jurul lumii, pe gratis, și să trăiască o viață de lux.

Satelitul căzut din spațiu în grădina unui cuplu. Ce legătură ar avea cu un cunoscut model
Satelitul căzut din spațiu în grădina unui cuplu. Ce legătură ar avea cu un cunoscut model

O familie din Statele Unite a fost uimită să descopere că un satelit al Samsung s-a prăbușit chiar în curtea casei lor.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.