Polițist londonez atacat cu o macetă în timpul unui control în trafic. Starea bărbatului

politist uk

Un poliţist din Londra a fost atacat cu o macetă joi seară de un bărbat de 56 de ani şi se află într-o "stare gravă, dar stabilă", a anunţat poliţia, potrivit dpa.

 

Poliţistul în vârstă de 28 de ani, care a fost rănit la mână şi la cap, este internat în spital "într-o stare gravă, dar stabilă", a precizat poliţia metropolitană într-un comunicat. "Se estimează că rănile suferite nu îi pun viaţa în pericol", se mai menţionează în textul citat.

Un bărbat de 56 de ani a fost acuzat de tentativă de crimă şi posesie a unei arme de atac şi urmează să compară în faţa unei instanţe din Londra luni dimineaţă.

Incidentul s-a produs în jurul miezului nopţii (23:00 GMT), când doi poliţişti într-o maşină de serviciu i-au semnalizat unei camionete să oprească în Leyton, în estul Londrei.

Citește și
Anchetă în cazul unui polițist din Vaslui. Cum ar fi contaminat o zonă cu pestă porcină
Anchetă în cazul unui polițist din Vaslui. Cum ar fi contaminat o zonă cu pestă porcină
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Poliţiştii au urmărit autoturismul atunci când acesta nu a oprit. Când în cele din urmă camioneta a staţionat, poliţiştii au coborât să vorbească cu şoferul, dar acesta l-a atacat pe unul dintre ei, se menţionează într-un comunicat al poliţiei.

Şoferul înarmat cu o macetă a fost arestat, după ce celălalt poliţist din patrulă a folosit un pistol cu şocuri pentru a-l imobiliza.

"Ceea ce a început ca o oprire de rutină a unui autovehicul s-a transformat repede într-un atac neprovocat cu o armă", a declarat inspectorul Julia James.

Nu se crede că incidentul are legătură cu terorismul. Numărul înjunghierilor a crescut în ultima vreme în Marea Britanie, notează dpa.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aaCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce a făcut un polițist din Marea Britanie în casa unui bărbat decedat. Era în misiune
Ce a făcut un polițist din Marea Britanie în casa unui bărbat decedat. Era în misiune

Un ofițer de poliție din Marea Britanie a fost acuzat că a furat un permis de conducere și un card bancar din casa unui bărbat decedat.

Anchetă în cazul unui polițist din Vaslui. Cum ar fi contaminat o zonă cu pestă porcină
Anchetă în cazul unui polițist din Vaslui. Cum ar fi contaminat o zonă cu pestă porcină

Este anchetă internă la Poliţia de Frontieră Vaslui, după ce un angajat al instituţiei ar fi mutat o scrofă cu 14 purcei dintr-o zonă cu pesta porcină.

Polițist găsit împușcat în cap lângă un cimitir din Suceava. Ce s-a întâmplat
Polițist găsit împușcat în cap lângă un cimitir din Suceava. Ce s-a întâmplat

Un polițist în vârstă de 32 de ani a fost transportat la spital în stare gravă, luni, după ce a fost găsit împușcat în cap în zona unui cimitir din Suceava.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.