Peste 50 de bombe din al Doilea Război Mondial au fost descoperite de pompieri în Oradea

bombe
Pompierii Oradea

Pompierii au desfăşurat două misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, identificând, în Oradea şi Sânmartin, 53 de bombe de artilerie provenite din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit unui comunicat de presă al ISU Bihor, remis marţi, primul apel, primit luni prin 112, sesiza descoperirea a 10 muniţii, de către muncitori care efectuau lucrări la o reţea de canalizare, pe un teren situat în apropierea drumului expres, de la ieşirea din Oradea spre comuna Biharia, potrivit Agerpres.

La locul indicat de apelant au fost mobilizaţi pompierii militari pirotehnişti din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, care, după identificarea şi ridicarea celor 10 bombe de artilerie, de calibru 82 de milimetri, au procedat la verificarea zonei, descoperind încă 42 de astfel de muniţii.

Imediat după finalizarea misiunii, specialiştii pirotehnicieni au fost solicitaţi să intervină în comuna Sânmartin, pentru asanarea muniţiei găsite de un cetăţean în timp ce se plimba pe un teren viran din localitatea Rontău. Aici a fost identificată o bombă de artilerie, de calibru 82 de milimetri, provenită tot din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

"Cele 53 de bombe de artilerie au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, în vederea distrugerii ulterioare, prin explozie controlată", se precizează în comunicat.

Citește și
politia italiana
Bombă dezamorsată lângă Veneția. Peste 3.500 de persoane evacuate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O grupare din Hong Kong a creat o
O grupare din Hong Kong a creat o "uzină de bombe'' pentru a închide granița cu China

Poliţia din Hong Kong a făcut mai multe descinderi duminică şi a descoperit o mică "uzină pentru fabricarea bombelor" creată de către un grup care cerea închiderea frontierei cu China în faţa coronavirusului.

Bombă dezamorsată lângă Veneția. Peste 3.500 de persoane evacuate
Bombă dezamorsată lângă Veneția. Peste 3.500 de persoane evacuate

Un port industrial din vecinătatea lagunei Veneţiei a fost evacuat duminică dimineaţa pentru neutralizarea unei bombe care data din timpul celui de-al doilea Război Mondial şi pe care geniştii italieni au detonat-o în mare, informează AFP.

Record de bombe lansate de SUA în Afganistan, în 2019, pe fondul negocierilor de pace cu talibanii
Record de bombe lansate de SUA în Afganistan, în 2019, pe fondul negocierilor de pace cu talibanii

Pe măsură ce negocierile de pace continuă între SUA și talibani, pentru a pune capăt unei perioade de 18 ani a implicării americane în regiune, armata Statelor Unite își intensifică, în Afganistan, campania militară.

7 bombe din al Doilea Război Mondial, găsite pe locul unde se construiește o fabrică Tesla
7 bombe din al Doilea Război Mondial, găsite pe locul unde se construiește o fabrică Tesla

Poliţia germană a anunţat duminică că geniştii au neutralizat şapte bombe din al Doilea Război Mondial pe locul unde va urma să fie amplasată uzina europeană a constructorului american de automobile Tesla, în apropiere de Berlin.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.