Patru copii au rămas fără tată, iar mama este în spital. Au vrut să facă bulion de Sfântul Ilie

×
Codul embed a fost copiat

O adevărată tragedie a lovit o familie cu patru copii din comuna Bârla, județul Argeș.

Cei mici au rămas orfani de tată și cu mama internată în spital, în urmă unui teribil incendiu care le-a distrus gospodăria.

Bărbatul de 37 de ani a încercat să mai salveze din lucruri și apoi calul din grajd, dar a suferit arsuri atât de grave încât a murit după 9 zile de îngrijiri, în spital. Mama copiilor, în vârstă de 28 de ani, este, în continuare, în stare gravă și nu a putut participa, marți, la înmormântarea soțului.

Copiii, cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, au rămas în grijă bunicului, care este bolnav. O mătușa s-a mutat alături de ei, ca să se ocupe de treburile gospodărești.

"Noi o să avem grijă de ei, indiferent de situație. Deci noi o să avem grijă de ei, fiecare cu ce poate, suntem mulți, nu avem situații, nu suntem bogați sau ... dar din puținul nostru”, a spus Ionela Priță, care a precizat că nu ar accepta ca micuții să ajungă în grija statului.

Citește și
Restaurant din Târgu Jiu, distrus de flăcări înainte de inaugurare. Pompierii se uitau unul la altul, pentru că nu aveau apă
Restaurant din Târgu Jiu, distrus de flăcări înainte de inaugurare. Pompierii se uitau unul la altul, pentru că nu aveau apă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Nenorocirea s-a petrecut în urmă cu două săptămâni, de sfântul Ilie. Părinții copiilor se pregăteau să facă bulion, când furtunul de la butelie s-a desprins și a umplut încăperea cu gaze. Imediat s-a aprins totul în jur, iar cei doi au încercat cu disperare să-și salveze lucrurile.

Iancu Alexandru, cumnat: "Aici s-a întâmplat, pusese pirostriile, să facă niște bulion, de Sfântul Ilie. Tuciul era plin cu bulion".

Ion Bițoiu, vecin: "Îi arsese! Îi pârlise. Că de aia zice că nu e bine să lucrezi când e sărbătoare".

Cei doi soți au fost transportați cu elicopterul la București. Bărbatul, care avea arsuri pe 90% din suprafață corpului, a murit, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor. Mama copiilor e încă în spital. Primăria a oferit familiei ajutorul maxim admis de lege, dar angajații au făcut și o chetă în beneficiul celor mici.

Orice ajutor este binevenit, mai ales că înainte să îi lovească necazul, membrii familiei trăiau, oricum, doar din salariul de 1.400 de lei al mamei și din alocațiile copiilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu într-un apartament din Târgoviște. Locatarii spun că a izbucnit de la aerul condiționat
Incendiu într-un apartament din Târgoviște. Locatarii spun că a izbucnit de la aerul condiționat

Un apartament dintr-un bloc din Târgoviște a fost înghițit de flăcări.

Restaurant din Târgu Jiu, distrus de flăcări înainte de inaugurare. Pompierii se uitau unul la altul, pentru că nu aveau apă
Restaurant din Târgu Jiu, distrus de flăcări înainte de inaugurare. Pompierii se uitau unul la altul, pentru că nu aveau apă

Un restaurant cu o suprafață de 2.000 de metri pătrați, aflat la câțiva kilometri de Târgu Jiu, a fost distrus duminică noapte de un incendiu.

Un incendiu de proporții a cuprins o hală de producție a polistirenului în județul Dâmbovița
Un incendiu de proporții a cuprins o hală de producție a polistirenului în județul Dâmbovița

Un incendiu de proporţii a izbucnit, luni dimineaţă, într-o hală de producţie a polistirenului, la Mija, în judeţul Dâmboviţa.

Incendiu cu mari degajări de fum la un depozit de fier vechi din Zalău. A fost emis un mesaj Ro-Alert
Incendiu cu mari degajări de fum la un depozit de fier vechi din Zalău. A fost emis un mesaj Ro-Alert

Un incendiu cu mari degajări de fum, a izbucnit, luni dimineaţă, la un depozit de fier vechi din Zalău.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.