Părinţii i-au confiscat telefonul drept pedeapsă, iar el a fugit de acasă. Cum a fost găsit

Corey

O ceartă cu părinţii s-a încheiat dramatic pentru un copil de 13 ani din Iowa, Statele Unite. Supărat că i-a fost confiscat telefonul drept pedeapsă, băiatul a decis să plece de acasă.

Din păcate, însă, după cinci zile de căutări disperate, Corey a fost găsit mort. Copilul a fugit de acasă chiar înainte de-a începe viscolul. Cel mai probabil, adolescentul a murit din cauza temperaturile extrem de scăzute.

"Nu există nicio dovadă care să indice faptul că minorul a fost ucis. Ancheta este încă în desfăşurare, nu putem să oferim mai multe informaţii", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.

Citește și
Emiliano Sala
Fosta iubită a fotbalistului Emiliano Sala, mesaj pe Instagram. Ce spune tânăra
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

14 departamente de stat au participat la căutarea minorului, poliei, pompieri şi ambulanţe. Preocuparea autorităţile era legată de vremea extrem de rea şi de faptul că băiatul nu era îmbrăcat adecvat.

Mai mult, toţi vecinii din cartier au participat la căutări, cu toţii sperând că o să îl găsească în viaţă.

Disperată, mama adolescentului a apelat la televiziunea locală pentru a îi transmite un mesaj fiul ei.

"Corey, te iubim incredibil de mult şi nu o să ne oprim până nu o să te găsim. Te rugăm să te întorci acasă", a spus mama lui.

Din păcate, copilul a fost găsit mort după 5 zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Reacția fanilor după ce autoritățile au decis încetarea căutărilor avionului lui Sala
Reacția fanilor după ce autoritățile au decis încetarea căutărilor avionului lui Sala

O petiţie pentru ca poliţia din Guernsey să reia căutările avionului în care se afla fotbalistul Emiliano Sala, dispărut la începutul săptămânii, a fost semnată de peste 40.000 de persoane.

Fosta iubită a fotbalistului Emiliano Sala, mesaj pe Instagram. Ce spune tânăra
Fosta iubită a fotbalistului Emiliano Sala, mesaj pe Instagram. Ce spune tânăra

Emiliano Sala, fostul jucător al lui Nantes care tocmai semnase cu Cardiff, este dat dispărut după ce avionul în care se afla a dispărut de pe radare. Fosta iubită a fotbalistului a transmis un mesaj pe Instagram.

Mama a patru copii dispărută de două săptămâni. Ce au surprins camerele la ieşirea din club. FOTO
Mama a patru copii dispărută de două săptămâni. Ce au surprins camerele la ieşirea din club. FOTO

Autorităţile sunt în alertă după ce o tânără mamă, de 22 de ani, a dispărut după o seară în club. Femeia a fost văzută plecând cu doi bărbaţi din local, iar de atunci au trecut două săptămâni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.