Incendiu devastator la o cabană din comuna argeșeană Bughea de Sus. Turiștii au sărit pe geam pentru a se salva

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu violent a mistuit, duminică, o cabană din comuna argeșeană Bughea de Sus. Șapte tineri o închiriaseră pentru a petrece acolo de Sfântul Valentin.

Au reușit să se salveze cu toții, unii dintre ei sărind pe geam, de la etaj. Cabana a fost distrusă în totalitate.

Când pompierii au ajuns la locul fața locului, focul înghițise deja cabana din lemn, un foișor alăturat, iar vegetația uscată din apropiere era, de asemenea, cuprinsă de flăcări.

Cabana fusese închiriată de șapte tineri - băieți și fete -, care urmau să petreacă acolo Ziua Îndrăgostiților. Au făcut focul, însă n-au observat când a cazut jarul din sobă. Cabana din lemn s-a aprins imediat. După ce au sunat la 112, trei autospeciale și un echipaj SMURD le-au venit în ajutor. Salvatorii au ajuns cu greu la cabană.

Adrian Bucur, localnic:Mai sunt construcții sus, cabane, și drumul este foarte greu accesibil, din cauza exploatărilor forestiere. Drumuri rupte, capete de pod, lemne pe drum, gropi. Și din cauza aceasta, organele competente pot interveni foarte greu”.

Citește și
incendiu
Incendiu de proporții lângă Mănăstirea Dealu. Focul amenința locuințele aflate în apropiere
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Plt. Ionuț Samoilă, ISU Câmpulung: „Sosiți la locul intervenției s-a constatat că ardea o cabană, suprafața aproximativ 80 de mp, și o anexă de aproximativ 10 mp, incendiul s-a propagat și la pădure”.

Din cauza temperaturii degajate de incendiu, partea din spate a mașinii cu care veniseră tinerii s-a topit. A fost afectată și o rulotă din apropiere. Cabana nu era asigurată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Familie cu doi copii rămasă pe drumuri, după ce un incendiu le-a mistuit casa, în Dragoslavele
Familie cu doi copii rămasă pe drumuri, după ce un incendiu le-a mistuit casa, în Dragoslavele

După un incendiu devastator care i-a cuprins casa, o familie cu doi copii din Dragoslavele, judeţul Argeş, a rămas pe drumuri, în plină iarnă.

Incendiu de proporții lângă Mănăstirea Dealu. Focul amenința locuințele aflate în apropiere
Incendiu de proporții lângă Mănăstirea Dealu. Focul amenința locuințele aflate în apropiere

Un incendiu violent a cuprins, sâmbătă, vegetația de pe pantele din vecinătatea Mănăstirii Dealu, de lângă Târgoviște.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.