Dragoste mare la grădina zoologică din Hamburg. Singura morsă mascul din Europa s-a întâlnit cu o femelă adusă din Belgia

×
Codul embed a fost copiat

Dragoste mare la grădina zoologică din Hamburg, unde singura morsă mascul din Europa, Odin, a primit-o în vizită pe Ninocika - o femelă adusă tocmai din Belgia.  

Pețitori au fost chiar reprezentanții grădinii zoologice germane, care speră astfel că morsele vor forma cât de curând un cuplu și vor deveni, la fel de repede, părinți.

Este a doua oară când Ninocika îl vizitează pe Odin, dar - până acum - între cei doi nu s-a legat nimic mai mult decât... o prietenie solidă.

Ei bine, de această dată, lucrurile par să se schimbe, spun îngrijitorii, care urmăresc fiecare gest al celor doi uriași.

Odin a mai avut pui cu alte femele și, dacă Ninocika rămâne însărcinată, va deveni mamă abia peste 15 luni.

Citește și
pui cimpanzeu
Sărbătoare mare la o grădină zoologică din Marea Britanie. S-a născut un pui din cea mai rară specie de cimpanzei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La nivel mondial, numărul morselor e în continuare ridicat, iar specia nu e în pericol. Cu toate astea, criza climatică și dispariția habitatelor naturale pun sub semnul întrebării viitorul acestor animale acvatice.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Petrecere la grădina zoologică din Chicago. O girafă de 16 ani a fost sărbătorită de îngrijitori
Petrecere la grădina zoologică din Chicago. O girafă de 16 ani a fost sărbătorită de îngrijitori

A fost petrecere mare la zoo în Chicago, unde Arnieta, una dintre girafe, a împlinit 16 ani.  

Sărbătoare mare la o grădină zoologică din Marea Britanie. S-a născut un pui din cea mai rară specie de cimpanzei
Sărbătoare mare la o grădină zoologică din Marea Britanie. S-a născut un pui din cea mai rară specie de cimpanzei

Este sărbătoare mare la grădina zoologică din Chester, Marea Britanie, după ce un pui din cea mai rară specie de cimpanzei a venit pe lume la finalul anului trecut.

 

Recensământul animalelor de la grădina zoologică din Londra. Întregul proces durează câteva zile
Recensământul animalelor de la grădina zoologică din Londra. Întregul proces durează câteva zile

La fiecare început de an, îngrijitorii de la grădina zoologică din Londra fac recensământul animalelor. Chiar dacă au căpătat experiență de-a lungul timpului, misiunea lor nu e tocmai ușoară.  

Noi animale la grădina zoologică din Târgu Mureș. În total au fost aduse zece specii de animale din Ungaria
Noi animale la grădina zoologică din Târgu Mureș. În total au fost aduse zece specii de animale din Ungaria

Grădina zoologică din Târgu Mureș are de acum noi „locuitori”. 46 de animale din zece specii au fost aduse din parcurile zoologice din Ungaria.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.