Ce preferă românii în materie de alcool. „Vinarsul din căldare, 90 de grade are. Răcitorul în fântână să tot bei o săptămână”

×
Codul embed a fost copiat

În ultimii ani ne-am schimbat preferințele în materie de alcool. Așa se face că a crescut consumul de tărie, conform datelor de la Statistică.  

Asta în timp ce se bea mai puțină bere sau vin. Potrivit ultimului raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, românii dau gata anual 11 litri de alcool.

Un român bea, în medie, aproape trei litri de băuturi alcoolice distilate pe an, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Cu aproximativ un litru în plus față de 2020.

Petre:Vinarsul din căldare, 90 de grade are. Răcitorul în fântână să tot bei o săptămână".

Pentru mulți contează și felul de tărie. Un bărbat bea doar din producție proprie.

Citește și
furt magazin bucuresti
Cum au furat doi tineri mâncare și alcool dintr-un magazin din Sectorul 3. Au fost surprinși de camere de supraveghere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bărbat:E calitate. Din comerț ce să bei? E o țuică curată din prună. Are și mărgele. Până zice popa Tatăl nostru se țin mărgelele”.

Și momentul zilei este important. Unii beau un pahar la masă.

Bărbat:Când merg la oameni la lucru un șteapăl de rachiu îl consum dimineța".

Reporter: Ați observat o creștere a consumului de tărie în ultimul timp?

Alexandru Roșu, responsabil restaurant:Să știți că da. 30 plus consumă tărie, în general la cină. Coniac, whiskey, votcă, care pot să fie seci sau avem o gamă de cocktail-uri”.

Pe de altă parte, consumul de vin e în ușoară scădere. Nici berea nu mai e la fel de căutată. În 2023, consumul a scăzut cu cinci procente față de anul anterior, potrivit Asociației Berarii României. Este preferată cea la doză și din ce în ce mai căutata la draft.

Măgureanu Adrian, barman:La draft avem și inclusă în meniuri. Se alege mai mult. Caută berea mai bună”.

În ultimul deceniu, consumul de alcool a scăzut în multe țări din vest. În schimb, bărbații români sunt pe primul loc în Europa la consum excesiv. Peste o jumătate au băut prea mult măcar o dată într-un an, arată ultimul raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Consumul considerat sigur e sub șapte unități de alcool pur în cazul femeilor și 14 unități pentru bărbați, pe săptămână. În cazul băuturilor spirtoase, o unitate reprezintă 20 de ml.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Adolescenții din UE și consumul de alcool. Unde se află România și cât de îngrijorătoare sunt datele privind Gen Z
Adolescenții din UE și consumul de alcool. Unde se află România și cât de îngrijorătoare sunt datele privind Gen Z

Consumul de alcool în rândul minorilor este o problemă majoră de sănătate publică în Uniunea Europeană, cu rate alarmante de consum excesiv episodic la adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani.

Cum au furat doi tineri mâncare și alcool dintr-un magazin din Sectorul 3. Au fost surprinși de camere de supraveghere
Cum au furat doi tineri mâncare și alcool dintr-un magazin din Sectorul 3. Au fost surprinși de camere de supraveghere

Poliţistii de la Secţia 13 din București au reţinut, pe 14 martie, două persoane, o femeie şi un bărbat, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt, prejudiciul fiind de peste 14.250 de lei.

Doi minori, exploatați prin muncă. Un bărbat din Hunedoara îi recompensa cu alcool și cannabis
Doi minori, exploatați prin muncă. Un bărbat din Hunedoara îi recompensa cu alcool și cannabis

Un bărbat din judeţul Hunedoara a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat că a exploatat prin muncă două persoane minore pe care le-a pus să lucreze în construcţii şi pe care le-a recompensat cu sume mici de bani, mâncare, alcool şi cannabis.  

Hai, noroc! NASA anunță descoperirea a două stele în formare, înconjurate de alcool și gheață
Hai, noroc! NASA anunță descoperirea a două stele în formare, înconjurate de alcool și gheață

NASA a anunțat descoperirea de către telescopul James Webb a două protostele înconjurate de alcool, oțet și gheață- practic, molecule organice care fac posibilă dezvoltarea vieții.

 

OMS: 21% dintre femeile din 14 ţări europene sunt conştiente de legătura ce există între consumul de alcool şi cancerul mamar
OMS: 21% dintre femeile din 14 ţări europene sunt conştiente de legătura ce există între consumul de alcool şi cancerul mamar

În Europa, puţin peste o cincime dintre femei ştiu că alcoolul este un factor de risc pentru cancerul de sân, o boală care reprezintă o problemă de sănătate "majoră" în regiune, a avertizat vineri filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.