Ce înseamnă dezvoltarea personală, ce rol are în viața noastră și care sunt beneficiile?

Dezvoltare personala
Shutterstock

Cu siguranță ai auzit de multe ori vorbindu-se despre dezvoltarea personală și despre modul în care te poate ajuta să duci o viață mai împlinită.

Atenție, însă! Acest termen nu se referă doar la evoluția ta profesională sau socială, ci implică toate aspectele vieții tale, pentru că toate sunt aproape la fel de importante pentru bunăstarea ta.

Prin dezvoltare personală vei putea deveni, în timp, cea mai bună versiune a ta și vei ajunge acolo unde îți dorești cu adevărat, pentru că vei reuși să-ți pui în valoare potențialul și să evoluezi pe toate planurile. Iată cele mai importante informații pe care trebuie să le cunoști despre rolul și beneficiile dezvoltării personale.

Ce înseamnă dezvoltare personală?

Dezvoltarea personală implică orice activitate sau atitudine care te ajută să-ți îmbunătățești rezultatele și abilitățile, adică să evoluezi. Dar acest termen nu înseamnă doar acumularea unor cunoștințe, stimularea talentului sau a unor aptitudini pe care le ai, ci și schimbări importante la nivel de atitudine, pentru că trebuie să înveți să ai încredere în tine și să știi cum să te adaptezi rapid la orice situație, la orice provocare.

Astfel, de fiecare dată când depui un efort pentru a deveni cea mai bună versiune a ta, participi la dezvoltarea personală. Acest efort nu este însă pe termen limitat și nici legat de o anumită etapă a vieții tale, ci trebuie să aibă loc permanent, prin urmare tot timpul trebuie să te dezvolți personal, să te dedici conștient acestui scop.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ce trebuie să faci, concret, ca să te dezvolți personal? Pentru început, trebuie să stabilești anumite ținte pe care ți le dorești, care trebuie să fie ambițioase, dar realiste, iar apoi să te gândești care sunt pașii ce trebuie parcurși pentru atingerea acestor ținte. Având mereu în minte scopul final, îți va fi mult mai ușor să te motivezi permanent și să găsești soluții atunci când ajungi într-un impas.

Trebuie să treci apoi în revistă toate punctele tale forte, slăbiciunile, oportunitățile și pericolele cu care te-ai putea confrunta pe drumul tău spre atingerea obiectivului propus. Este important să te cunoști cât mai bine, pentru că autoanaliza este o parte esențială în dezvoltarea personală. Ideal ar fi să stabilești un scop profesional și unul legat de viața ta personală, dar să ai grijă ca acestea să nu intre în contradicție unul cu altul.

Abilitățile tale vor contribui din plin la dezvoltarea ta personală, de aceea este recomandat să faci tot posibilul pentru a le valorifica. Printre cele mai importante se numără comunicarea, spiritul de echipă, integritatea, organizarea, orientarea spre soluționarea problemelor, încrederea în sine. Adaptarea la schimbări este o altă aptitudine esențială pentru evoluția ta, prin urmare trebuie să reevaluezi permanent obiectivele propuse și să le modifici în funcție de situație, ca să rămână realiste și să nu producă frustrări.

Ce face un consilier de dezvoltare personală?

Un consilier de dezvoltare personală este un specialist care te poate ajuta să îmbunătățești diferite aspecte din viața ta, de la relațiile de familie la carieră. El te va învăța cum să-ți dezvolți anumite aptitudini, cum să ai mai multă încredere în tine și să ajungi să te cunoști cât mai bine, ca să evoluezi în direcția pe care ți-o dorești.

Tot cu ajutorul acestui consilier vei putea identifica mai ușor obiectivele personale pe care ți le dorești, astfel încât să fie realiste și potrivite pentru tine și veți stabili împreună care sunt pașii de urmat pentru atingerea fiecărui scop.

Ca să te poată ajuta, mai întâi consilierul de dezvoltare personală trebuie să te cunoască, iar pentru asta îți va pune o serie de întrebări. Astfel, el își va da seama care este tipul tău de personalitate, în ce stare emoțională te afli, care sunt punctele tale tari și care sunt slăbiciunile, astfel încât, alături de el, să-ți poți atinge cât mai repede întregul potențial.

Desigur, poți folosi diferite metode de dezvoltare personală și pe cont propriu, dar un consilier te poate ajuta foarte mult mai ales la început, până când vei reuși să te cunoști mai bine și să știi ce trebuie să faci pentru a atinge obiectivele dorite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.