Cățel, închis în cușcă, la temperaturi de -23 de grade. Polițiștii l-au găsit tremurând

catel, frig, sua

Un bărbat de 29 de ani din Minnesota, Statele Unite, riscă închisoarea după ce și-a închis cățelul într-o cușcă, în curte, la temperaturi de -23 de grade Celsius.

 

Deși statul se confruntă în aceste zile cu un vortex polar iar temperaturile au scăzut drastic, Dang Xiong nu s-a gândit nici măcar o clipă la patruped.

Americanul l-a închis în cușca aflată în fața casei, cu puțină mâncare și apă mai deloc.

Polițiștii care au fost chemați la casa sa l-au găsit pe cățel tremurând de frig și vomitând.

Citește și
Catel acoperit cu esarfa
Gestul emoționant al unei femei care vede un câine tremurând de frig pe stradă. VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Animalul a fost dus la un adăpost, iar proprietarul amendat și pus sub acuzare pentru cruzime. El riscă acum închisoarea.

Legat de acest caz, asociațiile au transmis următorul mesaj: ”Dacă vouă vă e frig, atunci și lor le e frig. La fel ca oamenii, cățeii și pisicile pot suferi degerături. Vă rugăm să îi primiți în casă!

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O cățelușă a fost salvată de pompieri, după ce gheața de pe un râu din New Jersey s-a crăpat
O cățelușă a fost salvată de pompieri, după ce gheața de pe un râu din New Jersey s-a crăpat

O cățelușă de șase ani s-a aventurat prea departe pe gheața de la suprafața unui râu din New Jersey, care a crăpat.

Gestul emoționant al unei femei care vede un câine tremurând de frig pe stradă. VIDEO
Gestul emoționant al unei femei care vede un câine tremurând de frig pe stradă. VIDEO

Gestul emoționant al unei femei din orașul turc Zonguldak a devenit viral pe rețelele de socializare. Elma Duygu ieșea dintr-o cafenea, într-o zi ploiasă, când a observat un cățel fără adăpost care dormea.

Povestea lui Fletcher cel bătrân, care, deși bolnav, merge zilnic la măcelărie pentru un os
Povestea lui Fletcher cel bătrân, care, deși bolnav, merge zilnic la măcelărie pentru un os

A îmbătrânit, îl chinuie artrita și nu prea mai aude. Nimic, însă, nu-l oprește pe Fletcher, un labrador din Brisbane, să se ducă la măcelărie, unde primește un os.

Clipe emoționante la un adăpost pentru animale. Oamenii s-au mobilizat pentru un cățel
Clipe emoționante la un adăpost pentru animale. Oamenii s-au mobilizat pentru un cățel

Uneori, bucuria se naște și din prea multă tristețe... Acesta poate fi mesajul unei povești emoționante de la un adăpost pentru animale din Washington.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.