O tânără a adoptat un animal, crezând că este un pui de pisică. Ce era de fapt creatura

puma
Facebook/FARA Fundacion Argentina de Rescate Animal

O tânără din Argentina a rămas șocată după ce a aflat că animalele pe care le adoptase crezând că sunt pisici, erau de fapt pume.

Fata pescuia împreună cu fratele său, când a observat două feline care stăteau lângă mama lor fără viață, scrie Mirror.

Ea a crezut că animalele sunt pisici și le-a adoptat. Între timp, una dintre feline a murit, iar cealaltă a devenit foarte apropiată de tânără.

După câteva zile, ea a observat că felina era „prea activă”.

„Îi place să se joace, să muște și să alerge foarte repede. Îi place să se urce pe masă și să sară de acolo”, a povestit ea.

Citește și
Ford Puma
Ford lansează la Craiova primul vehicul hibrid construit în România. Cum arată Ford Puma
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Mai mult decât atât, felina și noua lui stăpână ar fi împărțit și patul, fără ca ea să bănuiască cu ce animal sălbatic doarme.

Într-o zi, animalul s-a rănit la unul dintre membre, iar după o vizită la veterinar, tânăra a aflat că este o pumă.

După descoperire, animalul a fost dus la o fundație de animale pentru a o elibera în sălbăticie.

„Îmi e dor de el. Mă aștepta când veneam de la școală”, a mai declarat ea.

Astfel de pume pot ajunge să cântărească până la 9 kilograme.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce era de fapt animalul pe care l-a adoptat o femeie, crezând că este un pui de pisică
Ce era de fapt animalul pe care l-a adoptat o femeie, crezând că este un pui de pisică

O femeie din Argentina a fost șocată să afle că pisoiul pe care l-a adoptat era de fapt o puma sălbatică.

Ford lansează la Craiova primul vehicul hibrid construit în România. Cum arată Ford Puma
Ford lansează la Craiova primul vehicul hibrid construit în România. Cum arată Ford Puma

Constructorul auto american Ford lansează marţi, la Craiova, producţia noului Puma - acesta fiind primul vehicul hibrid construit în România

Ce pedeapsă a primit un bărbat din SUA pentru uciderea unei pume
Ce pedeapsă a primit un bărbat din SUA pentru uciderea unei pume

Un bărbat din localitatea californiană Simi Valley a fost condamnat la 30 de zile de închisoare după ce s-a declarat vinovat pentru împuşcarea fatală a unei pume protejate în munţii Santa Susana, la nord-vest de Los Angeles.

Cum arată și cât costă Ford Puma, noul SUV fabricat la Craiova. VIDEO
Cum arată și cât costă Ford Puma, noul SUV fabricat la Craiova. VIDEO

Noul Ford Puma, care va fi lansat în toamna acestui an și care va fi produs la fabrica din Craiova, au fost prezentate marți.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.