Orchestra Națională a Franței concertează în Timișora. Capitala Europeană a Culturii a atras peste 100.000 de turiști în 2023

×
Codul embed a fost copiat

Una dintre cele mai faimoase orchestre din lume - Orchestra Națională a Franței - concertează miercuri joi la Timișoara, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, cel care conduce orchestra de ani buni.

 

Timișoara este anul acesta Capitala Europeană a Culturii. Peste 50.000 de turiști străini au vizitat până acum orașul în care evenimentele și expozițiile aduc bucurie și culoare.

Orchestra Națională a Franței, considerată de specialiști printre cele mai mari din lume, este prezentă în aceste zile la Timișoara.

Peste 100 de muzicieni vor urca pe scenă sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru, care este și directorul muzical al orchestrei.

Cristian Măcelaru este deja a doua oară în acest an la Timișoara, după prezența din martie cu Orchestra Radiodifuziunii din Köln. Pentru reprezentațiile de acum nu mai sunt bilete de două săptămâni.

Citește și
nunta
O nuntă din Timișoara a fost întreruptă de vijelie. Jumătate de țară e sub cod galben de vreme rea
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței: „Întotdeauna audiența care vine la concerte este o audiență plină de dragoste, de căldură și mă simt bine în mijlocul oamenilor".

Soliști vor fi violonista din Franța cu origini române Sarah Nemțanu și pianistul David Fray.

Sarah Nemțeanu, violonistă:Este foarte emoționant pentru mine când mă întorc la origini. Vin des în România pentru muzică și știu că publicul are multe cunoștințe despre muzică".

În orașul de pe Bega sunt și multe expoziții. În Castelul Huniade - cea mai veche clădire din Timișoara - una dintre încăperi a fost deschisă pentru lucrările unor artiști din România, Serbia sau Ungaria. Două dintre ele folosesc inteligența artificială.

Femeie:Pe mine m-a impresionat faptul că nu am mai văzut niciodată așa ceva. Merită acest titlu. Timișoara este un oraș frumos și cultura este la loc de cinste".

O altă fabrică din oraș a fost transformată în spațiu expozițional. Artistul și-a imaginat o galaxie formată din telefoane mobile.

Mihai Toth, mediator Art Encounters: „Instalația este compusă din 24 de Iphone-uri. Ele sunt conectate cu câte un satelit. Subliniază legătura dintre artă, știință și ficțiune".

Potrivit estimărilor autorităților, de la începutul anului și până acum la Timișoara au ajuns aproape 130.000 de turiști, dintre care 50.000 sunt străini.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Universitatea Politehnica Timişoara a reglementat folosirea inteligenţei artificiale la cursuri: ”Nu interzicem”
Universitatea Politehnica Timişoara a reglementat folosirea inteligenţei artificiale la cursuri: ”Nu interzicem”

Universitatea Politehnica Timişoara anunţă că a reglementat folosirea inteligenţei artificiale la cursurile facultăţilor, astfel că utilizarea unor aplicaţii de acest tip nu este interzisă.

 

O nuntă din Timișoara a fost întreruptă de vijelie. Jumătate de țară e sub cod galben de vreme rea
O nuntă din Timișoara a fost întreruptă de vijelie. Jumătate de țară e sub cod galben de vreme rea

Jumătate de țară este sub cod galben de vreme rea, până la ora 23, și a plouat torențial, chiar a bătut grindina, în unele zone.

Ziua copilului a fost sărbătorită în avans la Timișoara unde are loc Poli Fest Kids
Ziua copilului a fost sărbătorită în avans la Timișoara unde are loc Poli Fest Kids

Ziua copilului a fost sărbătorită în avans la Timișoara acolo unde micuții au avut parte de o super petrecere - Poli Fest Kids.

Trei femei din Etiopia, sechestrate de un cetăţean sudanez într-un apartament din Timişoara
Trei femei din Etiopia, sechestrate de un cetăţean sudanez într-un apartament din Timişoara

Poliţiştii din Timişoara au fost sunaţi de o femeie care vorbea în limba engleză şi care le-a comunicat că se află sechestrată într-un apartament din Timişoara, fără să dea o adresă.

Velierul Vulpea a fost lansat la apă în Timișoara. Sâmbătă pornește să facă înconjurul Europei
Velierul Vulpea a fost lansat la apă în Timișoara. Sâmbătă pornește să facă înconjurul Europei

SEA 2023, proiectul Circumeuropa este gata de lansare. Echipajul de la bordul vasului „Vulpea” va porni sâmbătă, 27 mai, într-o expediție de înconjurare a Europei pe apă. Proiectul face parte din TM 2023 Timișoara Capitală Culturală Europeană.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.