Documentarul "Maria - inima României", în turneu prin țară. Următoarele destinații

×
Codul embed a fost copiat

Documentarul "Maria - inima României" este în plin turneu în ţară.

După succesul din cinematografe, pelicula este proiectată gratuit în diferite instituţii, pentru ca această parte de istorie să ajungă la cât mai mulţi tineri.

Iar cei interesaţi vor putea vedea şi filmul "Războiul Regelui", despre viaţa regelui Mihai I.

Documentarul "Maria: Inima României" a fost proiectat aseară la Timişoara.

Spectator: „E foarte fain că tot sunt 30 de ani de la Revoluţie, noi tineretul ne putem bucura de o parte frumoasă din istoria României, prin mediile pe care noi le urmărim acum: prin filme"

Citește și
Jennifer Aniston
Actorii din "Friends" negociază un film pentru a marca 25 de ani de la lansarea serialului
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

La proiecţie a fost prezent şi fostul principe Nicolae.

Filmul cuprinde imagini de arhivă, care au fost prelucrate din alb-negru, în culori vii. Provocator a fost şi găsirea unei persoane care a cunoscut-o personal pe Regina Maria.

John Florescu - producător "Maria: Inima României": „O mare parte din imaginile din film au fost colorate pentru prima dată, partea cea mai dificilă a fost să găsim culorile exacte, ale cămăşilor, bijuteriilor, ale trenurilor, şi am avut 12 oameni care au lucrat la asta timp de 3 luni."

Partea de documentare a filmului a durat un an de zile, iar montajul s-a întins pe parcursul unui alt an.

Mircea Lăcătuș, editor documentarist "Maria: Inima României": „Cea mai interesantă parte din munca de documentare a fost însăşi găsirea imaginilor de arhivă, pentru că munca asta m-a purtat prin 30 de arhive din zece țări".

 Viitoarele destinații ale turneului

 

Turneul cuprinde câteva oraşe care au o însemnătate istorică.

John Florescu: „Cred că vom mai merge în şapte sau opt oraşe. Vrem să mergem în oraşe unde a fost şi Regina, precum Bicaz, Bran sau Sinaia. De asemenea, vrem să mergem şi în zonele sărace ale ţării".

La fiecare proiecţie, doritorii pot vedea şi documentarul "Războiul Regelui", despre viaţa Regelui Mihai I.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Nicolas Cage ar putea juca rolul lui Nicolas Cage într-un film despre Nicolae Cage
Nicolas Cage ar putea juca rolul lui Nicolas Cage într-un film despre Nicolae Cage

Actorul Nicolas Cage ar putea juca rolul lui Nicolas Cage într-un film despre Nicolae Cage.

Actorii din
Actorii din "Friends" negociază un film pentru a marca 25 de ani de la lansarea serialului

Creatorii şi starurile din serialul ''Friends'' (''Prieteni tăi'') negociază cu platforma HBO Max pentru realizarea "unei reuniuni speciale", cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de la lansarea celebrului serial de comedie, potrivit Hollywood Reporter.

"Doamna și vagabondul", din nou pe marile ecrane în varianta live-action

Vă mai aduceţi aminte de celebrul film animat "Doamna şi Vagabondul"? Ei bine, există o nouă variantă a peliculei, adaptată tehnologiei din prezent.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.