Încep negocierile între UE și Marea Britanie, după Brexit. Ce se va schimba

×
Codul embed a fost copiat

Încep negocieri comerciale dure între Uniunea Europeană și Marea Britanie, după Brexit.

Uniunea Europeană poate oferi Londrei un acord comercial, "extrem de ambițios", care să includă tarife zero și multe servicii, cu condiția ca Regatul Unit "să respecte standardele blocului comunitar".

Așa a anunțat negociatorul șef pentru BREXIT, Michel Barnier. Numai că premierul britanic Boris Johnson e gata să pună capăt negocierilor.

Luni a declarat răspicat că "nu este nevoie ca țara sa să respecte regulile" Bruxelles-ului.

Premierul britanic se referă la Acordul de Brexit - deja încheiat cu Uniunea Europeană. Pe acesta se va baza în viitor comerţul Regatului Unit, insistă Johnson, dacă Londra nu va încheia un nou acord comercial cu blocul comunitar.

Citește și
brexit
UE îşi prezintă luni planul de negociere cu Londra, la 48 de ore după Brexit
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Boris Johnson: „Întrebarea este dacă vom conveni un acord comercial cu Uniunea Europeană comparabil cu cel pe care UE îl are cu Canada, sau poate cu Australia. În fiecare din aceste cazuri, nu am niciun dubiu, Marea Britanie va fi mai prospera.”

Acordul comercial UE-Australia încă se negociază. În termenii acordului comercial UE-Canada, traifele pentru importuri la majoritatea bunurilor sunt eliminate, între cele două părţi. Dar sunt menţinute controalele vamale şi verificarea TVA-ului.

De asemenea, sunt mult mai restricţionate anumite servicii, cum sunt cele bancare, un aspect important din perspectiva Marii Britanii.

Boris Johnson a respins solicitarea Bruxelles-ului ca Regatul Unit să adopte regulile Uniunii Europene în privinţa concurenţei, subsidiilor, protecţiei sociale sau a mediului.

Michel Barnier, negociator-șef al UE pentru Brexit: „Suntem pregătiți să oferim un acord comercial foarte ambițios ca pilon central al parteneriatului nostru, care să includă tarife și cote zero pentru toate mărfurile care intră pe o piață unică de 450 de milioane de oameni.”

O ofertă generoasă, dar cu două condiţii, spune reprezentantul UE. În primul rând, cele două părţi să convină asupra unor garanţii specifice şi eficiente - adică exact ceea ce Boris Johnson numeşte regulile Bruxellesului.

Negociatorul UE a mai spus că trebuie să existe acces reciproc în apele teritoriale pentru pescuit - o altă condiţie pe care Londra o respinge.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital
Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital

Coronavirus: Câți bani primesc cei care trebuie să stea în carantină acasă sau la spital

UE îşi prezintă luni planul de negociere cu Londra, la 48 de ore după Brexit
UE îşi prezintă luni planul de negociere cu Londra, la 48 de ore după Brexit

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, prezintă luni liniile directoare ale statelor membre ale UE pentru negocierea cu Londra pe tema relaţiei dintre Regatul Unit şi blocul comunitar după încheierea perioadei de tranziţie.

Summit UE, la o zi după Brexit. Decizia care ar putea lovi în statele din estul Europei
Summit UE, la o zi după Brexit. Decizia care ar putea lovi în statele din estul Europei

La o zi, după ce Marea Britanie a ieșitdin Uniunea Europeană, o parte dintre liderii europeni s-au reunit în cadrul unui summit în Portugalia, pentru a stabili o strategie comună legată de fondurile de coeziune.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.