Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

×
Codul embed a fost copiat

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Potrivit unor anchete Hotnews, medicul ar fi oferit consultații la clinica privată a soției sale în timp ce era și manager la spitalul municipal.

Într-o conferință de presă organizată în fața unității medicale pe care o conduce, Cîrstoiu a respins acuzațiile.

Cătălin Cîrstoiu: „Din punctul meu de vedere eu nu am făcut nimic care să îmi dea mie perspectiva că sunt într-o stare de incompatibilitate. Până acum eram un om respectat, acum am devenit omul negru. Nu cred că e corect față de mine, din punctul meu de vedere eu cred că nu e corect, am învățat foarte multe lucruri în perioada aceasta, am învățat foarte multe lucruri legate de oameni, de comunicare.”

Anunțul lui lui Cătălin Cîrstoiu vine după ce președintele PSD Marcel Ciolacu i-a transmis că nu poate rămâne candidatul coaliţiei dacă nu oferă explicații credibile la acuzația că a încălcat legea incompatibilității. Și anume că, în timp ce a condus spitalul Municipal din Capitală, ar fi oferit şi consultaţii la o clinică privată.

Citește și
Nicușor Dan
PSD începe delimitarea de Cătălin Cîrstoiu, iar electoratul se orientează spre Piedone, spune Nicușor Dan
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ultimele zile, medicul Cătălin Cîrstoiu, condidatul comun la Primăria Generală a Capitalei, a primit mai multe ultimatumuri din partea coaliției de guvernare. Aceștia i-au cerut în termeni destul de duri să se retragă din funcția de candidat dacă nu lămurește cât mai repede dacă este incompatibil cu funcția de manager a Spitalului Municipal.

Marcel Ciolacu, președinte PSD: „Până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei. Repet, domnul Cîrstoiu trebuie să iasă în spaţiul public şi să explice toate aspectele, astfel nu vom putea merge mai departe. Perioada de independență a apus.”

Cătălin Cîrstoiu: „Mi-am ajutat în egală măsură colegii care lucrau acolo și da, am răspuns și solicitărilor unor pacienți care aveau nevoie și mi-au solicitat perspectiva lor”.

ŞI Nicolae Ciucă îi ceruse încă de marți lui Cătălin Cîrstoiu să lămurească situația. Candidatul PSD-PNL nu a mai avut niciun eveniment de campanie în ultimele zile.

Rămâne de văzut dacă explicaţiile date de Cătălin Cirstoiu i-au convins pe liderii coaliţiei, iar aceştia vor depune listele cu semnături pentru candidatura să săptămâna viitoare aşa cum era programat. O şedinţă decisivă a coaliţiei va avea loc luni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marcel Ciolacu îi cere lui Cătălin Cîrstoiu să ţină o conferinţă de presă. „Nu vom putea merge înainte”
Marcel Ciolacu îi cere lui Cătălin Cîrstoiu să ţină o conferinţă de presă. „Nu vom putea merge înainte”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei.

PSD începe delimitarea de Cătălin Cîrstoiu, iar electoratul se orientează spre Piedone, spune Nicușor Dan
PSD începe delimitarea de Cătălin Cîrstoiu, iar electoratul se orientează spre Piedone, spune Nicușor Dan

PSD începe să se delimiteze de Cătălin Cîrstoiu, spune contracandidatul său, actual primar general Nicușor Dan, iar acest lucru corespunde cu orientarea electoratului PSD "către Cristian Popescu Piedone".

Coaliția PSD-PNL merge mai departe cu Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. Când își va depune candidatura
Coaliția PSD-PNL merge mai departe cu Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei. Când își va depune candidatura

Depunerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei ar urma să aibă loc lunea viitoare, a decis coaliţia PSD-PNL în şedinţa de luni, potrivit unor surse politice.

Ce spune liderul PNL Rareş Bogdan despre o posibilă retragere a lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei
Ce spune liderul PNL Rareş Bogdan despre o posibilă retragere a lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a fost întrebat luni, înainte de şedinţa coaliţiei, despre o posibilă retragere a lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei.

Cum își justifică averea Cătălin Cîrstoiu, candidat PSD-PNL Primăria Capitalei: ”Am muncit an de an, de dimineaţa până seara”
Cum își justifică averea Cătălin Cîrstoiu, candidat PSD-PNL Primăria Capitalei: ”Am muncit an de an, de dimineaţa până seara”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, spune despre averea sa că el şi soţia sa au muncit "an de an, de dimineaţa până seara".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.